Sunday, February 22
















ROMANI LA PARIS

De data aceasta nu va mai scriu despre romani care sunt luati drept exemple negative in societatea franceza. Va voi scrie despre cei care, prin munca zilnica pe care o fac cu profesionalism, pasiune si RIGUROZITATE, ajung, printre altele, sa contribuie si la schimbarea in bine a imaginii Romaniei, peste hotare. Si chestia asta pe mine ma bucura enorm deoarece, ca si romanca ce traiesc intr-o tara straina, ma izbesc aproape zilnic de prejudecati privitoare la natia romana, prejudecati pe care, haideti sa fim sinceri, am ajutat tot noi, ca natie, sa se construiasca.

3 romani care in aceste zile la Paris m-au impresionat frumos si despre care as vrea sa va vorbesc, deoarece merita :

SECAREANU…..CARMEN SECAREANU

Carmen este designer si a castigat anul trecut concursul Pasarela. Anul acesta are parte de premiul promis de organizatori si anume, realizarea unei expozitii in noul sediul al IFM-ului, inainte de inceperea Saptamanii Modei la Paris. Este un pas mare, avand in vedere ca anul trecut nimeni nu a stiut, in cadrul aceluiasi IFM, sa-mi zica vreun nume de creator roman – ceea ce pana la urma este normal. Ce creator roman vinde ceva in Franta sau face ceva in Franta astfel incat sa ajunga si la public ? Cand am facut prezentarea Romaniei, in fata clasei, cu focus pe moda romaneasca am vorbit despre Carmen, iar in lucrarea de diploma am scris desprea ea. Poate toate astea se leaga si incet, incet, un nume romanesc ajunge sa fie cunoscut si de Franta….. adica de toti buyerii din lume, de fapt. Sper ca la anul sa fie prezenta in calendarul oficial al Saptamanii Modei, dar cred ca asta depinde de ea si de modul in care va sti sa profite de sansa de a intra in contact cu un Institut care ii poate deschide usi catre acest eveniment.
Prin urmare invit pe toti cei prezenti in Paris, la Institutul Francez de Moda, intre 4-6 martie, pentru a vedea colectia Carmen Secareanu. Apoi, retineti acest nume, e posibil sa mai auziti de el.
INSTITUT FRANÇAIS DE LA MODE
36 Quai d'Austerlitz 75013 Paris FRANCE
Metro Austerlitz
Bus : ligne 89

CRISTINA…..CHEZ CRISTINA

"Chez Cristina" este primul restaurant romanesc la care am mancat in Paris. Am zis sa fac o surpriza sotului meu de Sf Valentin si sa-i ofer posibilitatea de a manca…sarmale. Lui cica ii e pofta de sarmale si cand doarme. Mie nu, insa cum dragostea trece si « prin stomac » :), am dat cautare pe net dupa un resto romanesc simpatic. Auzisem de la prieteni romani din Paris ca « Chez Cristina » este un restaurant cu mancare buna si atmosfera simpatica. Pe net, comentariile diverselor persoane imi confirma acest lucru, asa ca am facut rezervare intr-o clipa si prin urmare, seara de sambata a fost rezervata sarmalelor. Nu credeam sa fie ceva romantic intr-o portie de sarmale, insa bucuria de pe fata lui Sokratis cand a vazut in ce fel de restaurant intram, m-a facut sa-mi schimb parerea. Primirea a fost calda iar Cristina are un zambet placut ce l-a aratat fiecarui cuplu care a intrat. Localul este mic si intim, cu o sala la subsol si una la etaj, curat si cu un design franco-romanesc simpatic. Nu strengare si ulcele pe pereti, uf ce teama imi era de asta…ci cu niste tablouri care parca infatisau domnitze din trecut si lumanarele pe mese. Localul s-a umplut – majoritatea clientilor erau cupluri mixte romano-franceze - ceea ce m-a bucurat, semn ca este un loc de calitate. Am comandat salata de vinete, sarmale cu mamaligutza, o portie de papanasi si o sticla de vin romanesc. Toate foarte bune, singurul fel nereusit au fost papanasii care probabil erau facuti din aluat si fara nici un pic de branza de vaci, probabil greu de gasit in Paris.
Pe fundal am auzit o muzica romaneasca instrumentala foarte placuta : muzica populara de calitate, cu volum nici tare nici incet, numai bine cat sa si poti discuta, cat sa o si savurezi. Pe la 9 seara si-au facut aparitia 2 lautari care au cantat si ei, placut si pe reprize, program ce era anuntat si pe cartea de vizita.
Daca este sa fac precum cei de la Academia Catavencu si sa dau note ar fi cam asa :
Nota mare : pentru salata de vinete, sarmale, painea calda si curatenie;
Nota mijlocie : pentur spatiu, parca prea am stat aproape de vecina de la masa de langa si prea ne auzeam conversatiile, desi problema asta a spatiului tine de Paris;
Nota mica : papanasi si preturile care mi-au parut un picutz cam mari pentru portiile oferite. Apoi as fi vrut sa vad o garnitura de legume pe undeva, parca e prea multa carne in bucataria noastra.

MALAELE……HORATIU MALAELE

Malaele m-a facut sa rad cum nu am mai facut-o de mult la un film romanesc. Apoi stiti ca va ziceam ceva mai sus: ca tare as vrea sa ma emotioneze si pe mine un film romanesc asa cum o fac cele straine….gen Slumdog Millionaire.
In prezent in cinematografele din Paris ruleaza filmul lui Malaele « Nunta Muta ». Aici, ca deh francezii trebuie sa-i dea un titlu al lor, se numeste « Au Diable Stalin, Vive les Mariées ». In traducere libera, « La naiba cu Stalin, insurateii sa traiasca ». Cu o distributie de actori romani cu multi ani de experienta – ma gandesc ca toti « greii » ar fi vrut sa joace in filmul asta - cu un scenariu care explica drama Romaniei prin situatii comice si cu o coloana sonora pur romaneasca, am observat cum filmul lui Malaele a umplut sambata seara, o sala de cinema de 80 de persoane din Paris. O sala care a ras in hohote si care nu era compusa numai din romani. In prezent filmele est europene au in Franta mare cautare, iar dupa succesul Romaniei la Cannes, toata lumea asteapta si alte filme din tara noastra care sa confirme valul romanesc de talente.
Numai ca aici e smecherie, tinerii regizori romani sunt prea ocupati sa puna pe pelicula metafore greu de descifrat care vorbesc despre acelasi subiect inepuizabil: comunism si revolutie. Malaele abordeaza aceeasi tema insa intorcandu-se in timp, adica intr-o Romanie care era vesela si luminoasa si care a devenit gri in urma venirii comunistilor. Face asta cu culori vii, cu personaje puse pe bascalie, cu muzica ce te face sa dansezi pe scaunul de cinema si cu umor…..ca la asta se pricepe cel mai bine. Simboluri avem si aici dar sunt cateva si bine plasate in poveste. La sfarsit parca mi-as fi dorit sa continue povestea, sa mai aud ceva timp coloana sonora si sa-l mai vad jucand pe Valentin Teodosiu care este sarea si piperul tuturor scenelor comice.
(Filmul este realizat si cu fonduri frantuzesti, dupa cum am vazut in generic si probabil asta explica si mediatizarea lui foarte larga. Apoi francezii au ajutat multe natii sa realizeze proiecte cinematografice si sunt foarte deschisi la cinema-ul strain non american. Este motivul pentru care aici poti vedea de la filme din Kazakstan si Turcia pana la filme din Vietnam si Noua Zeelanda.)
Presa franceza nu inceteaza sa faca comparatie cu cinema-ul lui Kusturica sau chiar a lui Roberto Benigni si toate criticile pe care le-am citit sunt foarte bune si vorbesc despre acest actor roman, foarte cunoscut la el in tara insa necunoscut peste hotare….Horatiu Malaele.

Deci, pe asta chiar nu trebuie sa-l ratati! Si luati-va si prietenii francezi cu voi, vor avea parte de niste momente de umor adevarat.

photo 1: Invitatie la expo Carmen Secareanu la Institutul Francez de Moda

photo 2: Afis si imagini din filmul Nunta Muta.






No comments:

Related Posts with Thumbnails