Monday, May 10

Vitrina: obiect si subiect de expozitie



Vitrina este ca o carte de vizita ce suscita curiozitatea celui care o priveste si il determina sa intre si sa viziteze boutique-ul. Pentru o marca, aceasta poate reprezenta un alt « podium » : creatiile sunt prezentate, de data aceasta intr-un spatiu propriu si un cadru ce ii apartine in totalitate. Pentru unii creatori reprezinta un alt loc in care isi pot exprima talentul.
Din punct de vedere comercial vitrinele nu mai sunt de mult ignorate si reprezinta un capital pe care toate marcile au inceput sa-l valorifice la maxim. Marci precum Zara, H&M sau C&A au inteles ca nu mai pot ignora aceste spatii si invatand de la surorile lor mai « sus puse » le trateaza acum cu cea mai mare seriozitate, creind povesti care sa puna in valoare colectiile lor.

Meseria de "merchendiser" a luat o noua dimensiune si cel care o exercita lucreaza in stransa legatura cu departamentul comercial pentru a pune in valoare produsele care trebui sa se vanda sau best-seller-urile. Unii au reusit sa aduca aceasta meserie la rang de arta si sa creeze spatii incarcate de adevarate comori.

Si asa cum imbracamintea a devenit obiect de muzeu, spre uimirea multora, in prezent asistatam la o alta premiera : vitrina a devenit obiect si subiect de muzeu. Ma bucur sa ma numar printre primele persoane din blogosfera in limba romana care a postat imagini si a vorbit despre vitrine ca spatiu de creatie dar si ca element indispensabil din strategia de vanzari a unei marci sau a unui magazin. Aceasta pasiune pentru vitrine am avut-o dintotdeauna: in Bucuresti imi lipeam nasul de vitrinele magazinelor Swatch – in anii '98-'99 acestea erau obiecte de lux pentru multi dintre noi - si apoi, de cele ale magazinului Micri Gold de pe Magheru. Sigur, vitrine care te fac sa visezi sau care iti dau avant pentru a intra intr-un spatiu unde e posibil sa-ti gasesti « le bonheur ». Am postat acum cateva zile afisul expozitiei organizate la Institut du Monde Arabe, in jurul vitrinelor Hermès. Iata o prima expozitie in care vitrinele sunt piese de muzeu si cred ca nu va fi ultima.

Tot ceea ce face Leila Menchari merita sa fie pus intr-un muzeu. Aceasta doamna a carei frumusete orientala inca se citeste pe fata, a fost numita in functia ce o ocupa si astazi de regretatul Jean-Louis Dumas. M-am intrebat in permanenta de unde aduce toate obiectele care, alaturi de gentile Kelly realizate din materialele cele mai diferite (pietre semi-pretioase, argint, piei exotice) duc la crearea decorului. Filmul de aproape 40 de minute care este difuzat in cadrul expozitiei mi-a raspuns la aceasta intrebare : pe langa faptul ca dna Menchari are o relatie stransa cu artizanii, calatoreste peste tot in cautarea unor comori uitate de timp. Am vazut-o intr-un depozit imens in India, plin cu obiecte de o frumusete rara si care probabil, in trecut, decorau palate de maharajahi.

8 vitrine sunt reconstruite si expuse alaturi de artizani mediteraneeni ce mestesugaresc "live" pe parcursul vizitei.

Am fost de curand pe Rue Faubourg St Honore, in plimbarea ce a devenit obicei spre a face poze noilor vitrine. Acestea sunt in constructie si invelite de doliu, in semn de respect pentru cel care a adus aceasta marca in pragul secolului XXI: Jean-Louis Dumas.

No comments:

Related Posts with Thumbnails