Optimism si Pesimism

Primesc din cand in cand pe mail, de la diversi prieteni, pasaje frumoase, cel mai adesea scrise de Plesu sau Cartarescu. Pun 2 dintre ele pe blog, sa va bucurati si voi.

Scurt acces de optimism - A. Plesu

"Mi se întîmplă rar. Din ce în ce mai rar. De regulă, ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce trăiesc mă indispun pînă la depresie. Şi totuşi, fără motiv aparent, fără iluzii şi fără speranţe utopice, mă trezesc, uneori, cuprins de o nerezonabilă încredere în soarta lumii. Iată, îmi spun, lucrurile funcţionează: există încă versiuni cordiale ale luminii solare, există încă tineri sfioşi şi bine-crescuţi, există o mulţime de inşi fericiţi, chiar dacă mulţi dintre ei sînt fericiţi prosteşte. Există încă păduri care n-au deloc un aer muribund, lacuri translucide, sate (austriece) modernizate şi totuşi patriarhale, familii demodate şi trainice, chelneri stilaţi, domni şi doamne, politicieni inteligenţi fără să fie şmecheri, oameni de afaceri cinstiţi, dar prosperi, texte bine scrise, vinuri paradiziace, păstrăvi, cremşnituri, chiparoşi şi stele. Există Şerban Foarţă care se joacă frenetic cu psalmii şi cu toate cuvintele lumii, există seri şi dimineţi, oameni care merg la biserică fără evlavii ostentative şi fără să negocieze cu Dumnezeul lor, există colinele Toscanei şi Coasta Boacii, femei frumoase şi deştepte, cărţi, solidarităţi curate, taclale prieteneşti, coincidenţe riguroase, savori melancolice, tigri albi. Dacă îţi acorzi un cît de mic răgaz, dacă arunci, de jur-împrejur, o privire odihnită, curioasă şi nepătimaşă, vei găsi destule argumente să te bucuri. Lucrurile (încă) funcţionează. Şarpanta lumii (încă) ţine. Mai există încă oameni întregi, tradiţii vii, întîlniri miraculoase. Trăim într-un sos toxic, dar el conţine încă mirodenii subtile, cu efect anesteziant. Marele animal cosmic nu pare încă să ia în serios agitaţia noastră propagandistică, spaimele noastre apocaliptice. Se poate trăi. Se poate trăi bine. Se poate (încă) trăi frumos. S-ar spune, pe scurt, că lumea stă într-o tolerabilă cumpănă. Relele ei nu prevalează semnificativ asupra părţilor ei bune. Putem încă să ne aşezăm într-un unghi convenabil faţă de hărţuiala zilnică, să o interpretăm pedagogic şi, la limită, să ne salvăm luînd, faţă de tot şi de toate, o relativizantă distanţă. Cît va mai dura însă această cumpănă? Şi ce e de făcut pentru a întreţine statica ei precară?
E o întrebare veche, întrebarea lui Avraam către Dumnezeu, înaintea condamnării Sodomei. Care trebuie să fie, înăuntrul unei comunităţi, proporţia dintre bine şi rău, astfel încît comunitatea cu pricina să fie „iertată", ocolită de pedeapsa ultimă? Cîţi dintre locuitorii unei cetăţi trebuie să fie buni, pentru ca răul din ea să nu ducă la dezastru? Măcar zece, sună răspunsul Domnului, după intermedierea patetică a lui Avraam. Zece. Adică foarte puţini. Nu se cere ca binele să fie majoritar, nici în fiinţa colectivă a planetei, nici în viaţa individului izolat. Se cere doar ca binele să existe, să fie identificabil, fie şi într-un dozaj minimal. Dacă e prezent, lucrează homeopatic, ca drojdia în alcătuirea aluatului. Lumea poate fi deci salvată, dacă drojdia reţetei ei originare se păstrează, dacă fiecare din locuitorii ei se va strădui să fie numărat printre „cei zece". Mie personal, la cei cincizeci şi nouă de ani ai mei, această performanţă esenţială nu mi-a reuşit încă."

Pesimism...tot de Plesu

"Nici in strainatate nu e totul perfect. Nici vorba.In Franta disciplina rutiera e sleampata, infinit mai rea decit inGermania ; portofelul iti poate fi furat oriunde pe glob; smecheri si obraznici se gasesc pretutindeni; surpriza restaurantului scump si proste mereu posibila; unele locuri sint murdare; blocuri dizgratioase s-auconstruit, mai ales in anii '60, peste tot; companiile aeriene occidentale ofera servicii mediocre, provoaca intirzieri, nu te scutesc, la o adica, de pierderea bagajelor. Pe scurt, oriunde te-ai afla, poti intilni numeroase prilejuri de indispozitie.

La noi e altfel. Neregulile, inconfortul, arbitrarul, lipsa de educatie, nesimtirea, ilegalitatea, aproximatia, ma rog, toata ornamentica "milenara" a tarisoarei ilustreaza o traditie durabila. Nu e vorba de accidente, de "din cind in cind"-uri tolerabile, inerente, compensate de un fundal general agreabil. Fundalul a ocupat avanscena. Si e esentialmente dezagreabil. E muschiulos, vital, indestructibil. Turcii vin si pleaca, fanariotii vin si pleaca, rusii vin si pleaca, comunistii vin si pleaca. Noi rezistam falos, fudul, chefliu si dirz. Dam vina pe ei, pe toti, si ne vedem de treaba. NATO incearca sa ne organizeze, UE incearca sa ne domesticeasca. Degeaba. Apa trece, pietrele ramin, avem sapte vieti in pieptul de arama, romanul nu piere. Nu moare si nu se transforma. Se adapteaza. Se descurca. Tine cu dintii de specificul lui national. Si tocmai de aceea, sint pesimist.Cred ca nu ne vom schimba niciodata. Vom continua sa stam in calea tuturor binefacerilor si noroacelor, fara sa luam decit caimacul de prima instanta. In rest, vom dospi, somnolenti, in dulcele bors autohton, cu mici accese de enervare tandra. Strazile vor ramine mereu betege, pline de gropi si asfaltate cu gumilastic, autostrazile, daca vor exista, vor fi niste santiere perpetue, soferii " profesionisti sau amatori " vor conduce bezmetic, isteric, mitocaneste. Isi vor parca masinile in poarta ta, in curtea ta, in sufletul tau si, daca protestezi, te vor injura exterminator sau vor zimbi suveran, de la inaltimea limuzinei proprii. Justitia va fi mereu o loterie, ziarele vor evita orice urma de decenta si de noblete. Limba se va strica zi de zi, televiziunile vor atinge culmi de manipulare si trivialitate. Laura Andresan e doar inceputul. Oricine va putea striga in piata publica orice despre oricine."Relatiile", pilele, bacsisul vor fi la fel de greu de inlaturat ca si ciinii vagabonzi, politicienii vor perora obscen despre patrie si se vor gindi strict la gastile de partid si la conturile personale. Toate scursurile vor ajunge vedete, toti derbedeii vor deveni campioni ai dreptatii. Vom fi sufocati de proasta crestere, de incultura, de muzica proasta si de fast-food. Prostia va avea bani, iar nepriceperea va avea putere. Aerul se va umple de invidie, ura si bascalie. Comunismul va reinvia, roz si cochet, cu sprijinul unor baietei de bani (si idei)gata, semidocti si trendy, netraiti, iresponsabili, grabiti sa gaseasca inainte de a cauta. In schimb, icoanele vor fi evacuate din viata publica, in numele unei libertati de constiinta care nu stie inca nici ce e libertatea, nici cee constiinta. Manelele se vor multiplica, urbanistica va intra in colaps, vom avansa trudnic printre ragete si scuipaturi. Si vom vota, o data la patru ani, in functie de clubul sportiv care ne place. Cum vedeti, sint pesimist. Ba pot pentru ca sa spun ca sint apocaliptic. Totul a inceput cind, intors la Bucuresti dupa o vacanta agitata pe alte meleaguri, am constatat doua lucruri: mai intii ca e mai cald decit in restul Europei, mai cald decit la Mediterana si apoi ca singura scara rulanta care urca de la autobuze la ghiseele de control-pasapoarte nu functioneaza. Am urcat gifiind, cu mireasma patriei in nari. Sint prea pesimist? Sa dea Dumnezeu. De-abia astept sa fiu contrazis."