"Podul" lui Sam Mendes

Cand creativitatea din domeniul modei nu ma mai multumeste si cand tot ce inconjoara domeniul mi se pare frivol, ma intorc la pasiunea ce nu m-a parasit aproape niciodata: teatrul.

Am aflat tarziu de trupa lui Sam Mendes (regizorul lui "American Beauty" si al filmului care a inregistrat un foarte mare succes in Franta: "Revolutionary Road") si de cele cateva spectacole pe care urma sa le tina la teatrul Marigny. Pierdusem orice speanta ca voi putea gasi un bilet cand o amica m-a anuntat ca are unul in plus: superba intamplare!

Sa vezi "Furtuna" in original, jucata de o trupa de actori americani si englezi, incercand de pe ultimul rand al ultimului balcon al teatrului sa citesti si traducerea de pe ecran, este un exercitiu dificil pe care a trebuit sa-l fac pana cand urechile mi s-au obisnuit cu limba lui Shakespeare. Inceputul a fost lent, insa pana la urma magia teatrului s-a produs si la un moment dat am fost invaluita de cantece, nimfe, sunete divine si cucerita de poezia pe care regizorul, cu complicitatea actorilor, a creat-o. O punere in scena moderna insa nu avangardista si o scenografie cu un impact puternic: un cerc de nisip in mijlocul scenei, inconjurat de apa, reprezenta insula pe care Prospero si fata sa se refugiasera. Doua trunchiuri de copac in mijlocul "apei" (ce au luat foc dintr-o data, la un moment dat) si cateva scaune pe care actorii ce terminau sceneta se asezau din cand in cand, completau scenografia.

The Bridge Project, numele proiectului de teatru a lui Mendes, mi-a adus aminte de teatrul studentesc "Podul" din Casa de Cultura Preoteasa din Bucuresti. Am fregventat acest spatiu vreme de cativa ani, i-am spalat podelele pregatind scena pentru trupa de actori profesionisti ce juca din cand in cand "O noapte furtunoasa" in regia lui Catalin Naum, repetam cu asiduitate exercitiile de dictie, de miscare, de ritm, de memorie pe care orice actor trebuie sa si le insuseasca si citeam din "Munca actorului cu sine insusi" a lui Stanislavski visand ca voi juca toate personajele feminine ale lui Cehov. Dl. Naum ne "chinuia" pe toti care faceam parte din trupa, asa ca sa ne caleasca pentru ceea ce urma sa traim in viata reala a teatrului. In viata reala a teatrului n-am ajuns niciodata, insa ma retrag din cand in cand intr-una imaginara.

Costumele piesei au fost inspirate din epoci diferite: o parte din actori purtau unele ce aduceau a uniforma de armata italiana din sec 18, in timp ce altele pareau desprinse dintr-o prezentare de moda minimalista. Am retinut numele actorului principal si cel care l-a jucat pe Prospero foarte bine: Stephane Dillane, insa nu am reusit sa-mi dau seama daca este american sau englez.